The X-Files!

... stiti cum e asteptat mosu' de copii?
... sau cum abia asteptam prima inmugurire dupa o iarna grea?
... sau o clipa de liniste dupa o perioada grea din viata noastra?
... uite asa asteptam si eu, pana de curand, sa vina un moment de care ziceam eu la vremea respectiva, ca va fii ceva definitoriu in ceea ce priveste spre ce fagas o va lua viata mea
... la inceput, eram destul de neincrezatoare, nu credeam ca o sa mai vina o dat' si acea zii, cel putin nu prea curand
... am zis ca nu mai are rost sa visez cu ochii deschisi si sa-mi dezvolt intregi scenarii in capsorul meu plin de idei, idei inserate in capatana si de diversitatea mijloacelor de informare a maselor, care, sa fim sinceri, nu te ajuta cu nimic, numa te bulverseaza si mai rau
... insa, mult asteptata clipa a sosit!!!
... cum a venit? s-a anuntat? mi-am dat seama de la bun inceput ca a sosit? cum se va manifesta?
... nu chiar... desi, la inceput a fost ceva ce mi-a luat privirea cu a ei stralucire, asemeni unui astru ceresc
... am ramas inmarmurita... ceva atat de frumos m-i se poate intampla si mie?
... de fapt, mint... nu stiam de existenta unui lucru atat de perfect... credeam ca eu am mai trecut pe strada asta, ca am mai experimentat asa ceva candva demult, dar ma inselasem atat de amarnic
... a fost prima oara in viata mea cand am trait acel moment de deplina beatitudine... cand am zis: chiar daca mor maine, am apucat sa plang realmente de fericire
... apoi, la scurt timp, au venit si acei pumni cu figuri de stil, acel pumnal rece care m-a trezit oarecum, la realitate... a fost doar UN VIS?
... nu, nu era DOAR un vis... era pura realitate... deoarece un vis, chiar daca se mai repeta nu e chiar acelasi mereu
... acel moment inca a ramas cu mine, inca il traiesc
... si, acum, dupa un timp mai indelungat ma intreb... oare de ce nu ma bucur, de ce nu-mi provoaca numai fericirea visata?... de ce inca mai simt lama rece adesea?
... nu pot spune ca-mi inseala asteptarile, deoarece si ele sunt denaturate, cel putin pana in acest moment
... poate ca m-a bulversat atat de tare venirea neanuntata, ca nu stiu cum sa mai reactionez
... poate nu stiu eu cum sa percep aceasta realitate perfecta, acest vis
... poate nu stiu eu cum sa traiesc acest moment, acest eveniment, la maxim, sa ma bucur de el fara a-l pune sub semnul intrebarii
... oare voi stii curand cum sa creez un mediu prielnic acestei vieti care a prins viata in mine, sa nu o las sa moara?... caci, altfel, se va duce si momentul
... sau voi fugi in teama mea de prea mult si prea frumos, ca nu exista?!
... acea clipa perfecta, care se tot repeta
... aceasta clipa perfecta care ma face sa surad vietii si sa fiu fericita