Furie tulburatoare...

... am adunat un ocean de manie in mine... nu ma intelege-ti gresit, inca ador, iubesc viata... zambetul meu e inca sincer... iubesc sa rad intr-o situatie amuzanta... ador sa zambesc clipei perfecte de acum si celei de deunazi
... insa, in ultima vreme s-a cam umplut paharul
... se zice cum ca plansul ar fii ceva descarcator, eliberator de toate simtamintele negative din noi, de orice ranire accidentala sau intentionata a inimii noastre fragile... atat de gresit... cel putin in cazul subsemnatei... exista o mica mare exceptie... atunci cand ajungi sa intretii o crescatorie de esecuri, venite una dupa alta, intr-un timp relativ scurt... cand nu ai un respiro ca sa-ti reincarci bateriile... cand nu reusesti sa te descarci, pentru a creea un echilibru intre pozitiv si negativ
... atunci, ai vrea doar sa fugi in codru, sa te prabusesti si sa urli pana ramai fara glas... da, acum vreau sa urlu
... vi-i familiara starea aceea de manie, cand tot ce va inconjoara: natura, oameni, animale, obiecte, totul va este ostil???... cand vrei sa lovesti tot ce e casabil... ca si cand spargerea unor obiecte ar face apasarea sa treaca... cel putin, ai impresia naiva cum ca ai fii scapat
... da, as vrea sa fac toate astea... sa urlu, sa sparg, sa fug chiar... dar, unde?... nu am idee
... am adunat atat de multa manie pe oameni, diverse conjuncturi in care m-am complacut...
... sunt manioasa pe mine, in special... pe infantila si naiva, credula copila, care inca tanjeste dupa acea afectiune pe care probabil a ratat-o in copilaria-i proprie
... da, vreau sa urlu, vreau sa lovesc si sa ranesc si eu la randu-mi
... vreau sa fiu libera, sa nu mai fiu incarcata cu atata negativism
... sau poate ar trebui sa fug departe
... insa, oriunde as fugi, tot peste aceleasi situatii as da... DE CE?... pentru ca, ORIUNDE m-as duce tot peste MINE as da... tot eu sunt... acea idioata care adora sa iubeasca oamenii si sa-i considere un bun necesar... acea copila care are atata nevoie sa se simta in siguranta, intr-un cuib calduros, sa-i dea cineva acea importanta majora, sa citeasca in ochii cuiva ca e cea mai importanta persoana... sa nu se mai insele, macar o data... adica, sa nu mai interpreteze gresit priviri date pe furis, gesturi, imbratisari, situatii...
... DAAAAA, pana cand s-o intampla asta... pana la pastile cailor... cred ca ma voi retrage in codru sa ma prabusesc si sa urlu...