Carpe diem!

Ganduri razlete

Motto-ul meu in viata credeam cu desavarsire ca e: Carpe diem...

Poate ca era acum cativa ani cand nu aveam creat un anumit grad de dependenta de a ma simti in permanenta in siguranta intr-un anumit anturaj, complet nepotrivit pentru mine.
Am trait clipa deseori la vremea aceea, si, desi apoi urma cate o perioada mai sumbra, nu regret cand am spus: Da!
Obisnuiam sa lupt pentru ce-mi doream, chiar daca eram constienta ca era doar o scanteiere de fericire, trecatoare inainte de a fii implinita.
A fii impulsiva si spontana nu inseamna neaparat a trai clipa.
Mi-atat de dor de vechea eu...
Cateodata ma intreb unde a disparut... Stiu ca e aici cu mine, insa s-a ascuns in spatele unor paravane, a unor iluzii, complacandu-se in ele... Ca urmare, si-a pierdut si increderea in fortele-i proprii... Sper sa o readuc la viata...
Mai am atatea de facut si mi se pare atat de tarziu, mici vise de implinit...sa calaresc, sa cant la pian, sa inot, sa mai dansez, sa mai cant, sa ma mai minunez de minuniile naturii- muntele, marea, sa fie primavara toamna...
De curand s-a aprins o faclie care depasea limitele unui anumit tipar impus de mine instinctiv, pe care eram dispusa sa le depasesc.
Si, din nou, puteam trai clipa, dar nu am avut curaj...