Visare...

Daca vrei sa progresezi, permite-ti sa visezi, sa te porti prosteste. (Epictetus)

Si iar visez cu ochii deschisi, intrevad nenumarate scenarii, de-a dreptul puerile.
Inca nu prea imi vine sa cred cum de am indraznit sa-mi pun sperantele intr-o treapta ierarhica care ma surclaseaza, precum iobagul si boierul, sclavul si stapanul, vietnamezul si americanul. Ce ilara pot sa fiu cateodata...
Tot cautam eu ceva si numa nu gaseam... Si, totusi, cand am gasit, nu am vrut sa despic firu' in patru, nu vroiam sa aflu mai multe detalii, poate tocmai pentru a nu interveni posibile interdictii, impuse numai de mine.
Cred ca nu cautam in deceniul care trebuia. Poate, daca m-as fii nascut cu doua sau trei decenii inainte de data initiala, as fii avut vreo sansa, nu doar sa visez.
Dar, uite ca indraznesc sa cred ca as putea sa depasesc granitele, sa ma duc dincolo de prejudecatiile pe care societatea ni-i le implanteaza de cum putem face deosebirea intre bine si rau.
Si iar am ajuns la acea faclie... Da, pana nu primesc un semnal ca exagerez, si trebuie sa ma rezum doar la visare, ca mai apoi si cea din urma sa se stinga, nu ma voi opri din scris. Cine stie, poate factorul definitoriu, cel care a provocat aceste trairi, ma va lamuri, auzind mesajul trimis de mine in Univers...