...cand toate fetele cad, mastile se descompun si ramai doar cu tine... cand ranjetul de Joker, de Grinch, cel al vanitatii si indiferentei dispare... cand surasul de copil naiv si indragostit se spulbera sub pasii grei ai neimpartasirii... cand zambetul de ins care adora sa traiasca, sa danseze si sa viseze cade in plan secund...
... toate astea dispar cand esti singur... pentru ca in singuratate duci cel mai abitir lipsa nevoii umane primordiale, nevoia de afectiune...
... cand vine seara imi recunosc si eu aceasta necesitate, lipsa...
... dar, mai ales amu sara ma gandesc la ultima intamplare dezolanta si ironica in acelasi timp, care m-a acaparat de curand si pe care am dat-o uitarii... sau, cel putin, asa credeam...
... Pe cine pacalesc...? Cred ca pe mine... atunci cand spun cu convingerea unui idiot ca am trecut peste... peste ce anume?... peste pumnii cu figuri de stil, primiti direct in stomac, de la cine nu ma asteptam... cel putin nu asa curand si nu atat de crud...
... asta simt acum si stiu ca-mi va trece pana la o noua primavara, la o noua inmugurire...
... si atunci voi privi in urma cu un zambet ironic, la codana care s-a jucat cu chibriturile si si-a ars parul, la curajoasa care a spus: Da! unei conjuncturi care se cerea cu negatie de la bun inceput, la copila care visa prea maret...
... Sa fie Primavara iar!... cat mai curand...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu